Aleksandr Pușkin
Către Ceaadaev
Iubirea, gloria, speranța
S-au dovedit a fi un joc...
Azi ne călăuzește-n viață
O altă flacără, alt foc.
Când plânge patria sub jugul
Acelora, cui ne-nchinăm,
Cu nerăbdare ascultăm
A țării noastre scumpe rugă...
Și sfânta clipă de-izbăvire
E așteptată azi smerit −
Doar astfel un îndrăgostit
Așteaptă noua întâlnire.
Cât libertatea e în grai
Și sufletul e plin de-onoare,
Vom proslăvi al nostru plai,
Aceea vindecând, ce-l doare!
Sunt sigur că din vremuri reci
(O știu, prietene și frate)
Rusia după ani întregi
Se va trezi în libertate.
Atunci vom dăinui pe veci!