воскресенье, 7 февраля 2021 г.

Николай Алексеевич Некрасов: "Русские женщины" ("Княгиня Трубецкая") (отрывок) (перевод на румынский язык)

 Nikolai Nekrasov

DOAMNELE RUSIEI

CNEAGHINA TRUBEȚKAIA (fragment)



CNEAGHINA  (intră în casa de la stație)

La Nercinsk plec eu! Înhămați!

GUVERNATORUL

Intrați! Bine-ați venit!

CNEAGHINA

Rog numai caii să-mi schimbați!

GUVERNATORUL

Eu nu m-aș fi grăbit!

Să V-odihniți eu Vă primesc

Căci drumu-i foarte lung!

CNEAGHINA

N-am obosit, Vă mulțumesc!

Sper repede s-ajung!

GUVERNATORUL

800 verste au rămas

Dar e periculos:

Căci drumul e un nou impas –

Mai rău decât a fost.

Am două vorbe să Vă spun -

Am cinstea să-l cunosc

Pe tatăl Dumneavoastră, -i bun,

La el la slujbă-am fost

De 7 ani. Om minunat,

Și binevoitor.

Cândva el mult m-a ajutat,

Azi eu îi sunt dator...

Pot zice că mi-a fost amic...

Cu drag eu Vă servesc!

CNEAGHINA

Dar n-am nevoie de nimic.

(deschizând ușa)

Deci pot să mă pornesc?

GUVERNATORUL

Trăsura Vă va sta în loc

Cât timp nu poruncesc.

CNEAGHINA

Deci porunciți! Eu chiar Vă rog!

GUVERNATORUL

Iar Vă dezamăgesc,

Dar o hârtie eu dețin,

Contează...

CNEAGHINA

Este drept

Că vreți acasă să revin?

GUVERNATORUL

Da, da, ar fi corect...

CNEAGHINA

Dar de la cine a venit

Hârtia? Nu-nțeleg –

Pe seama tatei au glumit?

Doar m-a lăsat să plec!

GUVERNATORUL

Nu, n-aș putea să o confirm,

Dar încă n-ați pornit...

CNEAGHINA

De ce să mai pălăvrăgim?

E totul pregătit?

GUVERNATORUL

Nu! Încă nu am poruncit!

Cneaghină, hotărăsc

Doar eu! Pe conte l-am servit,

Cu asta mă mândresc,

Iar tatăl... chiar de V-a permis

Să faceți lungul drum,

Plecarea fiicei l-a ucis.

Întoarceți-Vă acum!

CNEAGHINA

Nu! Ceea ce a fost decis

Eu am să-ndeplinesc!

Nu cred că merită de zis

Cât tatăl îmi iubesc,

Cât mă iubește... Dar acum

Mă cheamă soarta mea

Și-o altă dragoste. La drum

Pornesc de m-ați lăsa!

GUVERNATORUL

Prea bine! Văd că Vă grăbiți

Pe soț să-l revedeți,

Dar mă întreb eu – oare știți

La ce de-acord cădeți?

Pământul e neroditor,

Acolo-i mai sărac.

Mai scurtă-i primăvara lor,

Dar geru-i mai de hac.

Opt luni de iarnă, ger, zăpezi,

Norodu-i și mai crunt -

Doar criminali acolo vezi,

Stigmatizați ei sunt.

În jur găsești doar infractori

Ce n-au nimica sfânt...

Se duc, ieșind din închisori,

La muncă sub­­­­­ pământ.

Nu vor permite-n doi să fiți

Cu soțul în impas.

Vreți în baracă să trăiți,

Mâncând posmagi cu cvas?

Vor fi acolo mii de-ocnași

De soartă pedepsiți –

Mișei, tâlhari și ucigași

Ce nu pot fi opriți...

Să se-apere nu reușesc,

Închiși-n acei pereți!

Cneaghină, nu Vă sfătuiesc

Aceasta s-o vedeți...

Nu merită de așteptat

Că milă vor avea...

Știu, soț aveți... E vinovat!

Atunci de ce-ați răbda?

CNEAGHINA

Că merg la chinuri bine știu –

Acolo-i soțul meu!

Nu sunt mai bună ca să fiu

Mai fericită eu!

GUVERNATORUL

În gerul înfricoșător

E groaznic să trăiți!

Să vă conving eu sunt dator:

Insist să Vă opriți!

Știți oare – nu există veri

În iadu-ncețoșat.

Acolo aerul din nări

Ieși-va înghețat.

E întuneric anu-ntreg,

Iar când e însorit –

E mlaștina. De-ar fi s-aleg,

Eu nu aș fi trăit

Acolo... Pe cuvânt Vă spun –

E slut într-adevăr,

Când  noaptea timp de multe luni

Nu pleacă de pe cer...

CNEAGHINA

Sunt oameni-n ger și printre brazi;

Mă voi obișnui...

GUVERNATORUL

Da, sunt; dar tinerețea de-azi

De neîntors va fi!

Născând, femeia-și va spăla

Odrasla-n fulgi de nea.

Furtuna o va legăna

În noaptea cea mai grea.

Iar urletul o va trezi

Pe mica fată-n zori

Va fi pământu-nzăpezit

De veți avea fiori.

Demult natura o-mblânzi

Siberianul brav.

Deștept o poate folosi

În loc să-i fie sclav.

Dar Dumneavoastră?

CNEAGHINA

                                   Gata sunt...

O, înhămați, Vă-implor!

Regrete n-am, și nu m-ascund -

Vreau lângă el să mor!

GUVERNATORUL

Da, veți muri, dar mai întâi

Va suferi acel

La cine moartea-n căpătâi

Atârnă... Pentru el

Vă rog din suflet –  nu plecați!

Le este mai ușor

De nu-i vedeți încătușați

Păziți de un zăvor.

Când pe podea va adormi

Ocnașul condamnat,

Știu, somnul îl va liniști,

Va deveni-mpărat!

Prieteni, rude ar vedea,

Soția s-ar ivi,

Cu soarele se va scula

Și va putea munci!

Cu Dumneavoastră nu va ști

Ce-i fericitul vis.

Și premanent se va căzni

Că nu V-opriți din plâns!

CNEAGHINA

Mai bine-ar fi de V-ați păstra

Veninul! Am să-nving!

Oricât de mult m-ați tortura,

Eu jur că n-o să plâng!

Să fiu departe am ales

De tot ce-i scump și sfânt!

E ceasul să-mi îndeplinesc

Eternul legământ!

Celula-i neagră nu va ști

O lacrimă de-a mea!

Mândria lui o voi trezi!

Și forțe îi voi da!

Știind, că noi dreptate-avem,

La bine și la greu

Noi vom putea să rezistăm!

GUVERNATORUL

Dar nu va fi mereu

Căci sunt doar visuri. Chiar în doi

Voi n-o să izbutiți!

Va trece-o lună, iar apoi

Dori-veți să trăiți!

Aici – rușine și nevoi,

E foame, închisori,

Acolo – baluri și eroi,

Onori, admiratori!

O, cine știe? Ați putea

Pe-un altul să-l plăceți

Și Vă puteți iar mărita...

CNEAGHINA

O, nu! Tăceți, tăceți!

GUVERNATORUL

Da, sincer eu Vă sfătuiesc –

Mai bine-i la palat!

CNEAGHINA

Vă mulțumesc, Vă mulțumesc

De înțeleptul sfat!

Cândva era acolo-un rai,

Tot ce-i mai bun din el

A-nchis prea bunul Nicolai

În lanțuri de oțel.

Nu-i loc mai putred și mai crud –

N-o vezi doar de nu vrei.

Femeile doar roabe sunt,

Bărbații – doar mișei!

Ce voi găsi de mă întorc?

Fățarnici, trădători,

O dezonoare la mijloc,

Slugăi lingușitori?

O, nu! În codrul cel distrus

Eu n-o să mai revin.

Cândva creșteau brazi până sus,

Iar azi sub cer senin

Găsești doar cioturi. Să trăiesc

În calomnii? Mi-am zis –

Un loc acolo nu găsesc,

Căci ochii i-am deschis...

Nu vreau să-i văd pe-aceia eu

Ce râd, se mai și vând!

Totu-a distrus acel călău

Ce-i liber, scump și sfânt!

Cum să uităm de cei iubiți

Și să trăim umil?

GUVERNATORUL

La soț acuma Vă gândiți,

Dar el? Nu fiți copil!

Chiar credeți că ar merita?

CNEAGHINA

Tăceți! Nu vreau s-aud!

GUVERNATORUL

De sânge nobil n-ați avea

Eu poate-aș fi tăcut.

Dar dacă să plecați doriți

Fără-a mă asculta,

Orgoliul să Vă opriți

Vă poate ajuta...

Deșteaptă și bogat-erați

Când V-ați căsătorit.

Ce veți avea să îndurați

Atunci nu s-a gândit.

De visuri s-a lăsat purtat

Ca un copil neghiob!

Veți îmbrăca cum a-mbrăcat

Veșmintele de rob?

CNEAGHINA

O roabă? Nu, nu sunt deloc!

Soție, doamnă sunt!

Da, n-are soarta mea noroc,

Sunt gata s-o înfrunt!

De-un alt amor de-ar fi străpuns

(Și loc de dubii nu-i),

Aș fi avut puteri de-ajuns

Să nu fiu roaba lui!

Știu cine-mi este adversar:

E patria; și-i cert –

De-ar face pasul ăsta iar,

Eu aș putea să-l iert!

*

Cneaghina termină...Tăcea

Bătrânul hotărât.

„Sper că acum eu pot pleca,

Trăsura-ați pregătit?”

Fărsă-i ofere un răspuns,

În jos el a privit,

Apoi îngândurat a spus:

„Vin mâine”, și-a ieșit.

***

La fel în următoarea zi –

Părea s-o fi convins,

Dar generalul iar primi

Refuz și mai aprins.

Când argumente nu avea,

Bătrânu-a obosit.

Prin cameră tăcut mergea,

De sus el a privit;

Într-un final a spus: „Vă las!

Știu – nu Vă pot salva!

Dar dacă faceți dârzul pas,

Nimic nu veți avea!”

 

„Ce încă aș putea să pierd?”

 

„De soțul Vă urmați,

Va trebui la orice drept

Acum să renunțați!”

 

Guvernatorul a tăcut.

Zicând-o, s-a gândit -

Ea nu va insista mai mult...

Dar iarăși a greșit.

„Deși Vă văd încărunțit,

Ca un copil gândiți!

Chiar ați crezut că ați găsit

Mijloc să mă opriți?

Nu țin la drepturi chiar deloc –

Puteți să le luați!

Semnez eu actul, dar Vă rog

Acum să înhămați!”

GUVERNATORUL

Acea hârtie s-o semnați?

Nu cred c-ați înțeles –

Acum la toate renunțați;

Sclavie ați ales!

Să Vă deziceți ați putea

(Și cale-ntoarsă nu-i)

De tot ce tatăl V-ar lăsa

În testamentul lui?

La nobilime dreptu-i pus

Acum ca miză-n joc!

Gândiți-Vă bine! Totu-am spus!

Degrabă mă întorc!

 

***

O zi întreagă nu venea,

Iar când s-a-ntunecat

În culmea disperării ea

La dânsul a plecat.

Dar generalul însă-atunci

S-o vadă-a refuzat.

Și, suferind, cinci zile lungi

Cneaghina-a așteptat.

Iar într-a șasea-un adevăr

A spus destul de crunt:

„Cneaghină, cai să Vă ofer

Îndreptățit nu sunt!

Încătușată veți pleca

Cu toți ocnașii”.

CNEAGHINA

                             Cum?

Dar lunile vor trece-așa

Pânce ajung?

GUVERNATORUL

                        E drum

Plin de pericol și impas

Doar pentru oameni lași.

Nu cred că patru verste-n ceas

Rezistă un ocnaș.

Pe la amiază se opresc,

Iar noaptea-afară dorm...

Zăpezile de viscolesc,

Troianu-i loc de somn.

Nu toți din ei s-au ridicat;

 Mulți au murit în ger.

CNEAGHINA

Ce-i asta? Seama nu mi-am dat

Și explicații cer.

GUVERNATORUL

Chemăm cazacii înarmați

La pază pentru lași.

Pe criminalii-ncătușați

Îi ducem drept ocnași.

În drum sunt neastâmpărați -

Ne pot ei provoca,

Cu o frânghie sunt legați

Spre a-i împiedica

Să fugă! Drumu-i foarte greu –

Cinci sute ne-am propus

Să ducem, dar la minereu

Vreo sută au ajuns!

Ca muștele, mișeii mor,

Neplânși, ne-nmormântați...

Doriți să fiți în locul lor

Sau totuși renunțați?

CNEAGHINA

O, nu! Eu astfel am crezut...

Dar oare cum puteți?

O săptămână a trecut!

Chiar suflet nu aveți?

De ce atâta timp tăceați?

Aș fi pornit demult!

Nu-mi pasă de mă-ncătușați,

Dar nu Vă mai ascult!

 

„Nu, sunteți liberă!”, - a rostit

Guvernatoru-ncărunțit,

La ochi o palmă-a pus...

„O, Doamne, cât Vă chinuiesc! –

 Și pe obrazul bătrânesc

O lacrimă s-a scurs -

E drept! Vedeam că suferiți

Dar inima-mi plângea!

Dar să Vă fac să Vă opriți

Era menirea mea!

Și oare nu am încercat

Speranța de-a strivi?

Acum înaltul împărat

Nu m-ar învinui!

Cu viață plină de orori,

Necazuri și nevoi,

Cu foamete și închisori,

Ger, ceață și noroi

Eu să Vă sperii mi-am propus

Dar nu V-ați speriat!

Chiar dacă-i scris de Cel-de-Sus

C-aș fi decapitat

De nu o fac, n-aș îndrăzni

Să țin aici închis

Un înger! Iute veți porni!

(deschizând ușa, strigă)

Înhamă-acum, am zis!

среда, 22 июля 2020 г.

Илья Львович Сельвинский: "Я это видел!" (перевод на румынский язык)

Ilia Selvinschii
AM VĂZUT-O!

Poți să nu crezi în legenda cea mută

Și-n ziare nu crezi dacă vrei.

Dar bagă de seamă! Atunci am văzut-o!

Înțelegi? Chiar cu ochii mei!

 

Acolo-i dealul, aici cărarea,

Un șanț între ea și deal...

Din șanțul acesta se vede o mare –

Doliu fără mal.

 

N-o puteți reda prin cuvinte,

O, plângeți! Țipați! Strigați!

O groapă... în ea - șapte mii de morminte

Cu cei ce-au fost împușcați.


Cine ar fi ei? Soldați? Cu arme?  

Sau poate-ar fi partizani?

Nu! Vezi un băiat, parcă doarme,

Și are doar zece ani.

 

Rudele lui sunt în șanț aruncate –

Atâtea familii acum au pierit...

Ostaticii, cei din câteva sate

Au fost împușcați și deja au murit.

 

Culcați, așezați, pe terasamente.

Și mii de expresii privesc în pustiu...

Pe fețele moarte rămân sentimente

Cu care sfârșitu-ntâlnea omul viu...

 

Morții urăsc, răcnesc, amenință.

Tăcere... Și sunet mai limpede nu-i...

Oricât de crudă ar fi sentința,

Cu umerii, gura, cu gâtul, cu fața

Blestemă călăii lor și după viață

De parc-ar striga: „În genunchi nu ne pui!”

 

Tânărul e complet dezbrăcat;

Piept dezgolit în semn de proteste,

Un singur picior e în cizmă-ncălțat,

Iar lângă picior o proteză sclipește.

Ninge acum foarte lin și ușor...

Pieptu-a deschis fără teamă și dor

Ar fi strigat: „Împușcați odată!”

S-a-necat... apoi a căzut.

Dar cârja înfiptă de el în zăpadă

Păzește groaza de nemaivăzut...

Iar furia sa n-a pierit în iarnă,

Acum pe soldați de pe front îi cheamă,

Și urmele ei de departe se văd.

Iar cârja de parcă-i un steag în omăt.

 

Bătrâna... Moare, stând în picoare,

Când printre ceilalți doar ea s-a sculat.

O față simplă și-atrăgătoare

În clipa aceea s-a-ntunecat.

Vântul puternic îi flutură zdreanța,

Ochiul ei stâng îți provoacă fiori

Dar ochiul cel drept se ridică-n ceață

Printr-o mulțime de nori...

În ochi e-un reproș către Maica Precistă,

Deși crezuse în ea mereu:

„Dacă pe lume trăiesc naziștii,

Unde e Dumnezeu?”

 

E o evreică-aici chinuită

Cu-al său copilaș... parcă-n visul amar...

Cu câtă grijă-al copilului gâtul

Înfășurat e-n al mamei fular!

Mamele au un suflet aparte,

Știind că de glonț nu poate scăpa,

Cu-o oră, cu-un ceas înainte de moarte

Ea de răceală copilu-și salva... 

 

Dar nu mai pot fi despărțiți de arme,
Dușmanii puterea deja și-au pierdut...

Și din urechiușă în palmele mamei

Un strop de lichid roșcat a căzut.

 

E groaznic să scrii! Furia te sugrumă!

Dar scrie! Scrie! Acum!

Fascismul nu poate scăpa printr-o glumă:

Tu știi, că n-au suflet – în piept au doar scrum!

Deja recunoști acea falsitate,

O poți regăsi-n-ale lor promisiuni

 

Deci fie ca palma de mamă să ardă

Prin valsuri, în care se-ascund minciuni!

 

O, stigmatizează-i, chiar dacă ți-e silă!

De mână i-ai prins – la iveală să-i scoți! 

Vedeai că ne-omoară deja fără milă

Călăii astăzi pe toți!

Strigă ca Dante și-Ovidiu – s-audă,

Să-urle natura, să știe – nu minți!

Dacă aceasta tu-ai văzut-o

Și n-ai ieșit din minți!

 

Dar lângă mormânt stau acum în tăcere,

Nu pot rosti eu niciun cuvânt.

Scriam cândva despre mângâiere

Și de-al păsării cânt...

 

Ai crede c-aici pana-ți este ușoară...
Oare? Dar oare știi

Adevăratul cuvânt ce doare

Dacă și de-asta scrii?

 

Aici nervii sunt întinși ca o strună,

Iar strofele toate s-au veștejit

Nu poate nicio limbă să spună

Chinul ce-a fost simțit.   

 

E prea săracă și prea subtilă,

Nu are prea multe de oferit  

Reglează gramatica fără milă

Orice strigăt ce-a fost rostit...

 

Ar trebui s-adunăm popoare

Din ani și veacuri, din pace și-impas

Și să luăm de la fiecare

Tot ce din secole a mai rămas

 

Urlet, geamăt, lacrimi, teroare

Ecou de moarte, masacru și iad

Chinul deplâns nu se-aseamănă oare

Cu ceea ce-am căutat?

 

De-o altă limbă azi ne mândrim,

Ce face scrum din cuvânt poetic

Dușmanul cu armele îl nimicim,

Iar puștile strigă cu glasul profetic.

Auzi al trompetei ecou de pe front?

Azi pe inamici răzbunarea-i atinge

Dușmanii fug, dar să scape nu pot

De groapa cea plină de sânge.

 

Pleoapele-nchideți... Dormiți în pace...

În fire de iarbă veți reînvia.

Cine vă vede, de astăzi încoace

A voastră durere în veci va purta...

 

Șanțul... Ce să zic despre el?

Semiții și slavii în mii de morminte,

N-o putem reda prin cuvinte...

Prin foc! Foc și oțel!


Николай Алексеевич Некрасов: "Русские женщины" ("Княгиня Трубецкая") (отрывок) (перевод на румынский язык)

  Nikolai Nekrasov DOAMNELE RUSIEI CNEAGHINA TRUBEȚKAIA (fragment) CNEAGHINA   (intră în casa de la stație) La Nercinsk plec eu! Înhămați!...