Nikolai Nekrasov
DOAMNELE RUSIEI
CNEAGHINA TRUBEȚKAIA (fragment)
CNEAGHINA (intră în casa de la stație)
La Nercinsk plec eu! Înhămați!
GUVERNATORUL
Intrați! Bine-ați venit!
CNEAGHINA
Rog numai caii să-mi schimbați!
GUVERNATORUL
Eu nu m-aș fi grăbit!
Să V-odihniți eu Vă primesc
Căci drumu-i foarte lung!
CNEAGHINA
N-am obosit, Vă mulțumesc!
Sper repede s-ajung!
GUVERNATORUL
800 verste au rămas
Dar e periculos:
Căci drumul e un nou impas –
Mai rău decât a fost.
Am două vorbe să Vă spun -
Am cinstea să-l cunosc
Pe tatăl Dumneavoastră, -i bun,
La el la slujbă-am fost
De 7 ani. Om minunat,
Și binevoitor.
Cândva el mult m-a ajutat,
Azi eu îi sunt dator...
Pot zice că mi-a fost amic...
Cu drag eu Vă servesc!
CNEAGHINA
Dar n-am nevoie de nimic.
(deschizând ușa)
Deci pot să mă pornesc?
GUVERNATORUL
Trăsura Vă va sta în loc
Cât timp nu poruncesc.
CNEAGHINA
Deci porunciți! Eu chiar Vă rog!
GUVERNATORUL
Iar Vă dezamăgesc,
Dar o hârtie eu dețin,
Contează...
CNEAGHINA
Este drept
Că vreți acasă să revin?
GUVERNATORUL
Da, da, ar fi corect...
CNEAGHINA
Dar de la cine a venit
Hârtia? Nu-nțeleg –
Pe seama tatei au glumit?
Doar m-a lăsat să plec!
GUVERNATORUL
Nu, n-aș putea să o confirm,
Dar încă n-ați pornit...
CNEAGHINA
De ce să mai pălăvrăgim?
E totul pregătit?
GUVERNATORUL
Nu! Încă nu am poruncit!
Cneaghină, hotărăsc
Doar eu! Pe conte l-am servit,
Cu asta mă mândresc,
Iar tatăl... chiar de V-a permis
Să faceți lungul drum,
Plecarea fiicei l-a ucis.
Întoarceți-Vă acum!
CNEAGHINA
Nu! Ceea ce a fost decis
Eu am să-ndeplinesc!
Nu cred că merită de zis
Cât tatăl îmi iubesc,
Cât mă iubește... Dar acum
Mă cheamă soarta mea
Și-o altă dragoste. La drum
Pornesc de m-ați lăsa!
GUVERNATORUL
Prea bine! Văd că Vă grăbiți
Pe soț să-l revedeți,
Dar mă întreb eu – oare știți
La ce de-acord cădeți?
Pământul e neroditor,
Acolo-i mai sărac.
Mai scurtă-i primăvara lor,
Dar geru-i mai de hac.
Opt luni de iarnă, ger, zăpezi,
Norodu-i și mai crunt -
Doar criminali acolo vezi,
Stigmatizați ei sunt.
În jur găsești doar infractori
Ce n-au nimica sfânt...
Se duc, ieșind din închisori,
La muncă sub pământ.
Nu vor permite-n doi să fiți
Cu soțul în impas.
Vreți în baracă să trăiți,
Mâncând posmagi cu cvas?
Vor fi acolo mii de-ocnași
De soartă pedepsiți –
Mișei, tâlhari și ucigași
Ce nu pot fi opriți...
Să se-apere nu reușesc,
Închiși-n acei pereți!
Cneaghină, nu Vă sfătuiesc
Aceasta s-o vedeți...
Nu merită de așteptat
Că milă vor avea...
Știu, soț aveți... E vinovat!
Atunci de ce-ați răbda?
CNEAGHINA
Că merg la chinuri bine știu –
Acolo-i soțul meu!
Nu sunt mai bună ca să fiu
Mai fericită eu!
GUVERNATORUL
În gerul înfricoșător
E groaznic să trăiți!
Să vă conving eu sunt dator:
Insist să Vă opriți!
Știți oare – nu există veri
În iadu-ncețoșat.
Acolo aerul din nări
Ieși-va înghețat.
E întuneric anu-ntreg,
Iar când e însorit –
E mlaștina. De-ar fi s-aleg,
Eu nu aș fi trăit
Acolo... Pe cuvânt Vă spun –
E slut într-adevăr,
Când noaptea timp de multe luni
Nu pleacă de pe cer...
CNEAGHINA
Sunt oameni-n ger și printre brazi;
Mă voi obișnui...
GUVERNATORUL
Da, sunt; dar tinerețea de-azi
De neîntors va fi!
Născând, femeia-și va spăla
Odrasla-n fulgi de nea.
Furtuna o va legăna
În noaptea cea mai grea.
Iar urletul o va trezi
Pe mica fată-n zori
Va fi pământu-nzăpezit
De veți avea fiori.
Demult natura o-mblânzi
Siberianul brav.
Deștept o poate folosi
În loc să-i fie sclav.
Dar Dumneavoastră?
CNEAGHINA
Gata
sunt...
O, înhămați, Vă-implor!
Regrete n-am, și nu m-ascund -
Vreau lângă el să mor!
GUVERNATORUL
Da, veți muri, dar mai întâi
Va suferi acel
La cine moartea-n căpătâi
Atârnă... Pentru el
Vă rog din suflet – nu plecați!
Le este mai ușor
De nu-i vedeți încătușați
Păziți de un zăvor.
Când pe podea va adormi
Ocnașul condamnat,
Știu, somnul îl va liniști,
Va deveni-mpărat!
Prieteni, rude ar vedea,
Soția s-ar ivi,
Cu soarele se va scula
Și va putea munci!
Cu Dumneavoastră nu va ști
Ce-i fericitul vis.
Și premanent se va căzni
Că nu V-opriți din plâns!
CNEAGHINA
Mai bine-ar fi de V-ați păstra
Veninul! Am să-nving!
Oricât de mult m-ați tortura,
Eu jur că n-o să plâng!
Să fiu departe am ales
De tot ce-i scump și sfânt!
E ceasul să-mi îndeplinesc
Eternul legământ!
Celula-i neagră nu va ști
O lacrimă de-a mea!
Mândria lui o voi trezi!
Și forțe îi voi da!
Știind, că noi dreptate-avem,
La bine și la greu
Noi vom putea să rezistăm!
GUVERNATORUL
Dar nu va fi mereu
Căci sunt doar visuri. Chiar în doi
Voi n-o să izbutiți!
Va trece-o lună, iar apoi
Dori-veți să trăiți!
Aici – rușine și nevoi,
E foame, închisori,
Acolo – baluri și eroi,
Onori, admiratori!
O, cine știe? Ați putea
Pe-un altul să-l plăceți
Și Vă puteți iar mărita...
CNEAGHINA
O, nu! Tăceți, tăceți!
GUVERNATORUL
Da, sincer eu Vă sfătuiesc –
Mai bine-i la palat!
CNEAGHINA
Vă mulțumesc, Vă mulțumesc
De înțeleptul sfat!
Cândva era acolo-un rai,
Tot ce-i mai bun din el
A-nchis prea bunul Nicolai
În lanțuri de oțel.
Nu-i loc mai putred și mai crud –
N-o vezi doar de nu vrei.
Femeile doar roabe sunt,
Bărbații – doar mișei!
Ce voi găsi de mă întorc?
Fățarnici, trădători,
O dezonoare la mijloc,
Slugăi lingușitori?
O, nu! În codrul cel distrus
Eu n-o să mai revin.
Cândva creșteau brazi până sus,
Iar azi sub cer senin
Găsești doar cioturi. Să trăiesc
În calomnii? Mi-am zis –
Un loc acolo nu găsesc,
Căci ochii i-am deschis...
Nu vreau să-i văd pe-aceia eu
Ce râd, se mai și vând!
Totu-a distrus acel călău
Ce-i liber, scump și sfânt!
Cum să uităm de cei iubiți
Și să trăim umil?
GUVERNATORUL
La soț acuma Vă gândiți,
Dar el? Nu fiți copil!
Chiar credeți că ar merita?
CNEAGHINA
Tăceți! Nu vreau s-aud!
GUVERNATORUL
De sânge nobil n-ați avea
Eu poate-aș fi tăcut.
Dar dacă să plecați doriți
Fără-a mă asculta,
Orgoliul să Vă opriți
Vă poate ajuta...
Deșteaptă și bogat-erați
Când V-ați căsătorit.
Ce veți avea să îndurați
Atunci nu s-a gândit.
De visuri s-a lăsat purtat
Ca un copil neghiob!
Veți îmbrăca cum a-mbrăcat
Veșmintele de rob?
CNEAGHINA
O roabă? Nu, nu sunt deloc!
Soție, doamnă sunt!
Da, n-are soarta mea noroc,
Sunt gata s-o înfrunt!
De-un alt amor de-ar fi străpuns
(Și loc de dubii nu-i),
Aș fi avut puteri de-ajuns
Să nu fiu roaba lui!
Știu cine-mi este adversar:
E patria; și-i cert –
De-ar face pasul ăsta iar,
Eu aș putea să-l iert!
*
Cneaghina termină...Tăcea
Bătrânul hotărât.
„Sper că acum eu pot pleca,
Trăsura-ați pregătit?”
Făr’să-i ofere un răspuns,
În jos el a privit,
Apoi îngândurat a spus:
„Vin mâine”, și-a ieșit.
***
La fel în următoarea zi –
Părea s-o fi convins,
Dar generalul iar primi
Refuz și mai aprins.
Când argumente nu avea,
Bătrânu-a obosit.
Prin cameră tăcut mergea,
De sus el a privit;
Într-un final a spus: „Vă las!
Știu – nu Vă pot salva!
Dar dacă faceți dârzul pas,
Nimic nu veți avea!”
„Ce încă aș putea să pierd?”
„De soțul Vă urmați,
Va trebui la orice drept
Acum să renunțați!”
Guvernatorul a tăcut.
Zicând-o, s-a gândit -
Ea nu va insista mai mult...
Dar iarăși a greșit.
„Deși Vă văd încărunțit,
Ca un copil gândiți!
Chiar ați crezut că ați găsit
Mijloc să mă opriți?
Nu țin la drepturi chiar deloc –
Puteți să le luați!
Semnez eu actul, dar Vă rog
Acum să înhămați!”
GUVERNATORUL
Acea hârtie s-o semnați?
Nu cred c-ați înțeles –
Acum la toate renunțați;
Sclavie ați ales!
Să Vă deziceți ați putea
(Și cale-ntoarsă nu-i)
De tot ce tatăl V-ar lăsa
În testamentul lui?
La nobilime dreptu-i pus
Acum ca miză-n joc!
Gândiți-Vă bine! Totu-am spus!
Degrabă mă întorc!
***
O zi întreagă nu venea,
Iar când s-a-ntunecat
În culmea disperării ea
La dânsul a plecat.
Dar generalul însă-atunci
S-o vadă-a refuzat.
Și, suferind, cinci zile lungi
Cneaghina-a așteptat.
Iar într-a șasea-un adevăr
A spus destul de crunt:
„Cneaghină, cai să Vă ofer
Îndreptățit nu sunt!
Încătușată veți pleca
Cu toți ocnașii”.
CNEAGHINA
Cum?
Dar lunile vor trece-așa
Pân’ce ajung?
GUVERNATORUL
E drum
Plin de pericol și impas
Doar pentru oameni lași.
Nu cred că patru verste-n ceas
Rezistă un ocnaș.
Pe la amiază se opresc,
Iar noaptea-afară dorm...
Zăpezile de
viscolesc,
Troianu-i loc de
somn.
Nu toți din ei s-au
ridicat;
Mulți au murit în ger.
CNEAGHINA
Ce-i asta? Seama nu
mi-am dat
Și explicații cer.
GUVERNATORUL
Chemăm cazacii înarmați
La pază pentru lași.
Pe
criminalii-ncătușați
Îi ducem drept
ocnași.
În drum sunt
neastâmpărați -
Ne pot ei provoca,
Cu o frânghie sunt
legați
Spre a-i împiedica
Să fugă! Drumu-i
foarte greu –
Cinci sute ne-am
propus
Să ducem, dar la
minereu
Vreo sută au ajuns!
Ca muștele, mișeii
mor,
Neplânși,
ne-nmormântați...
Doriți să fiți în
locul lor
Sau totuși renunțați?
CNEAGHINA
O, nu! Eu astfel am crezut...
Dar oare cum puteți?
O săptămână a trecut!
Chiar suflet nu aveți?
De ce atâta timp tăceați?
Aș fi pornit demult!
Nu-mi pasă de mă-ncătușați,
Dar nu Vă mai ascult!
„Nu, sunteți liberă!”, - a rostit
Guvernatoru-ncărunțit,
La ochi o palmă-a pus...
„O, Doamne, cât Vă chinuiesc! –
Și pe obrazul bătrânesc
O lacrimă s-a scurs -
E drept! Vedeam că suferiți
Dar inima-mi plângea!
Dar să Vă fac să Vă opriți
Era menirea mea!
Și oare nu am încercat
Speranța de-a strivi?
Acum înaltul împărat
Nu m-ar învinui!
Cu viață plină de orori,
Necazuri și nevoi,
Cu foamete și închisori,
Ger, ceață și noroi
Eu să Vă sperii mi-am propus
Dar nu V-ați speriat!
Chiar dacă-i scris de Cel-de-Sus
C-aș fi decapitat
De nu o fac, n-aș îndrăzni
Să țin aici închis
Un înger! Iute veți porni!
(deschizând ușa, strigă)
Înhamă-acum, am zis!
