Alexandr Tvardovski
UN FIU ȘI-UN TATĂ
Ar fi de vină poșta,
Că sufletu-i pe dos.
Credeau că nu-i în viață,
Dar iată s-a întors...
E viu eroul mândru,
Dar vede-acel soldat
În jur străini. „Dar unde-i
Soția-mi?” – a-ntrebat,
„Deși e greu războiul,
Nevasta te-aștepta;
Dar cu al tău prieten
A fost femeia ta”
„Păi unde-i? Aș dori eu
Să-i spun ca între noi...”
Vecinul îi răspunde:
„Căzuse în război.
Era prea grea povara -
Ea nu a rezistat:
De-atunci sărmanei mintea
I s-a întunecat”
De parcă toată forța
Plecă de la soldat.
Imediat în șoaptă
„Dar fiica-mi?” - a-ntrebat.
Dar n-au putut să mintă
Nici pentru a-l salva:
„De-o bombă omorâtă
A fost fetița ta!”
N-ai fi venit mai bine
La cât îți e de greu!
Din răsputeri întreabă
Încet: „Dar fiul meu?”
„E viu și te așteaptă!”
Stăteau îmbrățișați
Cei doi – un fiu și-un tată –
De parcă-ar fi doi frați
Sau doi amici de luptă,
Uitând de tot, de toți...
„Nu plânge! – strigă piciul –
Nu trebuie! Nu poți!”
A pus încet el capul
Pe-un umăr bărbătesc:
„Mă iei? Aș vrea cu tine
De-acuma să trăiesc”.
„Te iau, te iau, copile,
Cu mine vei pleca...
Acolo unde-i lupta
Va fi și casa ta”.
