Iulia Drunina
Zinca
Ne-am culcat sub un brad înalt noi,
Dimineața doar așteptând.
Ne-nvelim și deja mai cald e
Pe acest înghețat pământ...
„Iulica, știi, nu suport durerea,
Dar nu-mi pasă acum de ea.
Undeva sunt în floare merii
Și trăiește măicuța mea.
Ai prieteni, ești
norocoasă,
Mama-mi e suflețelul drag...
Și miroase a fum în casă,
Primăvara pășește-n prag.
Mama crede că orice floare
Chiar pe mine m-ar aștepta
Iulica, știi, nu suport de doare,
Dar acum parcă n-ar conta”.
Ne-ncălzeam să ne fie bine,
Dar aud: „Porniți!” în câmpii...
Un soldat mergea lângă mine
Cu cosițele aurii.
O, ce zile erau amare!
Și deodată a nimerit
Lângă Orșa-n înconjurare
Batalionul nostru rărit.
Zinca în atac, înainte
Mă-ndemna să merg după ea
Și mergeam pe pământ fierbinte
Chiar de moartea mă cuprindea
Nu am vrut să fim decorate
Noi post-mortem, dar încă vii!
Dar de ce sunt însângerate
Și cosițele aurii?
O-nveleam cu inima frântă
Și cu dinți-ncleștați. Auzeam
Cum străinele vânturi cântă
De grădini în care creșteam.
Zinca, știi, nu suport durerea,
Dar nu-mi pasă acum de ea.
Undeva sunt în floare merii
Și trăiește măicuța ta.
Un iubit am – sunt
norocoasă,
Tu-i erai suflețelul drag
Și miroase a fum în casă,
Primăvara pășește-n prag.
La icoană o lumânare
Pus-au mâinile-i bătrânești.
Mă întreb: cum să-i scriu eu oare
Să-nțeleagă că nu mai ești?
