Ilia SelvinschiiAM VĂZUT-O!
Poți să nu crezi în legenda cea mută
Și-n ziare nu crezi dacă vrei.
Dar bagă de seamă! Atunci am văzut-o!
Înțelegi? Chiar cu ochii mei!
Acolo-i dealul, aici cărarea,
Un șanț între ea și deal...
Din șanțul acesta se vede o mare –
Doliu fără mal.
N-o puteți reda prin cuvinte,
O, plângeți! Țipați! Strigați!
O groapă... în ea - șapte mii de morminte
Cu cei ce-au fost împușcați.
Cine ar fi ei? Soldați? Cu arme?
Sau poate-ar fi partizani?
Nu! Vezi un băiat, parcă doarme,
Și are doar zece ani.
Rudele lui sunt în șanț aruncate –
Atâtea familii acum au pierit...
Ostaticii, cei din câteva sate
Au fost împușcați și deja au murit.
Culcați, așezați, pe terasamente.
Și mii de expresii privesc în pustiu...
Pe fețele moarte rămân sentimente
Cu care sfârșitu-ntâlnea omul viu...
Morții urăsc, răcnesc, amenință.
Tăcere... Și sunet mai limpede nu-i...
Oricât de crudă ar fi sentința,
Cu umerii, gura, cu gâtul, cu fața
Blestemă călăii lor și după viață
De parc-ar striga: „În genunchi nu ne pui!”
Tânărul e complet dezbrăcat;
Piept dezgolit în semn de proteste,
Un singur picior e în cizmă-ncălțat,
Iar lângă picior o proteză sclipește.
Ninge acum foarte lin și ușor...
Pieptu-a deschis fără teamă și dor
Ar fi strigat: „Împușcați odată!”
S-a-necat... apoi a căzut.
Dar cârja înfiptă de el în zăpadă
Păzește groaza de nemaivăzut...
Iar furia sa n-a pierit în iarnă,
Acum pe soldați de pe front îi cheamă,
Și urmele ei de departe se văd.
Iar cârja de parcă-i un steag în omăt.
Bătrâna... Moare, stând în picoare,
Când printre ceilalți doar ea s-a sculat.
O față simplă și-atrăgătoare
În clipa aceea s-a-ntunecat.
Vântul puternic îi flutură zdreanța,
Ochiul ei stâng îți provoacă fiori
Dar ochiul cel drept se ridică-n ceață
Printr-o mulțime de nori...
În ochi e-un reproș către Maica Precistă,
Deși crezuse în ea mereu:
„Dacă pe lume trăiesc naziștii,
Unde e Dumnezeu?”
E o evreică-aici chinuită
Cu-al său copilaș... parcă-n visul amar...
Cu câtă grijă-al copilului gâtul
Înfășurat e-n al mamei fular!
Mamele au un suflet aparte,
Știind că de glonț nu poate scăpa,
Cu-o oră, cu-un ceas înainte de moarte
Ea de răceală copilu-și salva...
Dar nu mai pot fi despărțiți de arme,
Dușmanii puterea deja și-au pierdut...
Și din urechiușă în palmele mamei
Un strop de lichid roșcat a căzut.
E groaznic să scrii! Furia te sugrumă!
Dar scrie! Scrie! Acum!
Fascismul nu poate scăpa printr-o glumă:
Tu știi, că n-au suflet – în piept au doar scrum!
Deja recunoști acea falsitate,
O poți regăsi-n-ale lor promisiuni
Deci fie ca palma de mamă să ardă
Prin valsuri, în care se-ascund minciuni!
O, stigmatizează-i, chiar dacă ți-e silă!
De mână i-ai prins – la iveală să-i scoți!
Vedeai că ne-omoară deja fără milă
Călăii astăzi pe toți!
Strigă ca Dante și-Ovidiu – s-audă,
Să-urle natura, să știe – nu minți!
Dacă aceasta tu-ai văzut-o
Și n-ai ieșit din minți!
Dar lângă mormânt stau acum în tăcere,
Nu pot rosti eu niciun cuvânt.
Scriam cândva despre mângâiere
Și de-al păsării cânt...
Ai crede c-aici pana-ți este ușoară...
Oare? Dar oare știi
Adevăratul cuvânt ce doare
Dacă și de-asta scrii?
Aici nervii sunt întinși ca o strună,
Iar strofele toate s-au veștejit
Nu poate nicio limbă să spună
Chinul ce-a fost simțit.
E prea săracă și prea subtilă,
Nu are prea multe de oferit
Reglează gramatica fără milă
Orice strigăt ce-a fost rostit...
Ar trebui s-adunăm popoare
Din ani și veacuri, din pace și-impas
Și să luăm de la fiecare
Tot ce din secole a mai rămas
Urlet, geamăt, lacrimi, teroare
Ecou de moarte, masacru și iad
Chinul deplâns nu se-aseamănă oare
Cu ceea ce-am căutat?
De-o altă limbă azi ne mândrim,
Ce face scrum din cuvânt poetic
Dușmanul cu armele îl nimicim,
Iar puștile strigă cu glasul profetic.
Auzi al trompetei ecou de pe front?
Azi pe inamici răzbunarea-i atinge
Dușmanii fug, dar să scape nu pot
De groapa cea plină de sânge.
Pleoapele-nchideți... Dormiți în pace...
În fire de iarbă veți reînvia.
Cine vă vede, de astăzi încoace
A voastră durere în veci va purta...
Șanțul... Ce să zic despre el?
Semiții și slavii în mii de morminte,
N-o putem reda prin cuvinte...
Prin foc! Foc și oțel!