Alexandr Pușkin
SCENA I
O cameră
Salieri
Toți spun că adevăr nu-i pe pământ,
Dar nu e nici în ceruri. O percep
Eu foarte clar ca pe o simplă gamă.
Eu m-am născut cu dragostea de artă.
Fiind copil, am ascultat eu orga
La slujba din bisericuța veche,
Chiar lăcrimam fără să vreau, dar dulce
A fost cea lacrimă vărsată-atunci.
Eu am lăsat trupeasca mea plăcere.
N-am fost interesat eu de științe
Pe lângă muzică și cu mândrie
Eu m-am dezis de ele - dedicam
Eu muzicii și trup și suflet. Greu
Se face primul pas, de mergi mereu
Pe cale-aleasă... Nu m-am dat bătut
Și din fermecătorul meșteșug
Creat-am temelia pentru artă.
Eu m-am făcut atunci meșteșugar -
Lucram ca mâinile să mă asculte,
Urechea să audă. Iar apoi,
Am desfăcut pe note melodia
Și chiar am calculat. Abia atunci
Am îndrăznit, știind deja de toate,
Să scriu, să meditez și să creez.
Cream, dar totul am ținut în taină,
Iar gloria nu mi-a trecut prin minte.
Adesea, singur rămânând în casă,
Uitam de băutură, de mâncare,
De munca mea mă bucuram o clipă
Și-o aruncam în foc, și am privit
De multe ori cum sunetele mele
Ardeau odată cu-ale mele gânduri.
Dar ce tot spun? Când chiar mărețul Gluck
Ne-a apărut, dezvăluind o taină
(O taină magică, fermecătoare),
N-am lepădat eu tot ce cunoșteam
Și ce iubeam, în ce credeam vreodată,
Nu l-am urmat supus în calea lui,
Ca omul, care, chiar de rătăcește,
Adus e înapoi pe calea dreaptă?
Prin muncă, prin curaj și insistență
Am obținut pe largul drum al artei
Un rang înalt și mie îmi zâmbise
Chiar gloria. În inimile lor
Am regăsit creațiile mele.
Eu fericit eram și bucuria-mi
Era în muncă ce avea succese.
Eu fericit eram pentru amici,
Amicii mei în sala marii arte.
Invidia? Ce-i aia? Nu știam
Eu niciodată - chiar și când Picinni
A cucerit Parisul printr-un cânt;
Nici când eu prima dată-am auzit
,,Iphigenia-n Tauris". O, cine
Putea să spună că Salieri, eu,
Invidiam? Să fiu eu ca un șarpe,
Ce e călcat mereu de viu de oameni,
Ce roade praful, în
nisip se-ascunde?..
Tăceți?.. Atunci vă spun chiar eu, că astăzi
Invidiez profund, cu suferință
Și cu mânie... Unde e dreptatea,
O, Sfinte Doamne, de înaltu-Ți har
Nu e trimis ca darul pentru muncă,
Iubire, învățare, insistență,
Devotament și zel, și rugăciune,
Dar vine pur și simplu la un leneș
Și un nebun risipitor?.. O, Mozart!
Intră Mozart
Mozart
Ehei! M-ai observat! O glumă bună
Eu să-ți aduc, prietene, am vrut.
Salieri
Ai și venit?
Mozart
Doar am intrat. Am vrut
Ca să-ți aduc ceva și să asculți.
Dar lângă crâșmă eu am auzit
Vioara... Nu, prietene Salieri!
Îți jur, în viața ta n-ai auzit
Nimic mai amuzant! Un orb acolo
Cânta voi che sapete la vioară.
Eu nu m-am abținut și l-am adus
Ca să-l asculți și tu. Știu, o să-ți placă!
Hei, tu!
Intră un bătrân orb
cu vioara
Din Mozart cântă-ne
ceva!
Bătrânul cântă aria
din ,,Don Giovanni".
Mozart râde
Salieri
Îți vine chiar a râde?
Mozart
Ah, Salieri!
Nu-i amuzant și pentru tine?
Salieri
Nu!
Nu-mi vine a râde dacă măscărește
Un biet zugrav Madona a lui Santi!
Nu-mi vine a râde dacă pângărește
Bufonul versul scris de Aligheri!
Hai, cară-te!
Mozart
Așteaptă! Ia un ban
Și bea de sănătatea-mi.
Bătrânul pleacă
Azi, Salieri,
Ești prost dispus. Și cred că voi veni
În altă zi eu.
Salieri
Totuși, ce-ai
adus?
Mozart
Un fleac, nimic mai mult. Știi, astă-noapte
Eu iarăși sufeream de insomnie
Și mi-au venit idei vreo trei, vreo patru -
Și azi le-am scris. Dorit-am, dacă
sincer,
Eu să-ți aud părerea, dar acum
Nu cred că vrei să-asculți.
Salieri
Ah, Mozart, Mozart!
Pe tine - să nu vreau? Ce tot îndrugi?
Te-ascult atent.
Mozart (stând la pian)
Închipuie-ți - pe cine?
Măcar pe mine, dar puțin mai tânăr,
Îndrăgostit, deși așa, ușor,
C-o fată, c-un prieten, chiar aici,
Cu tine... Sunt eu vesel... Dintr-o dată
Se-ascunde totul într-o neagră pată...
Ascultă, deci.
Cântă
Salieri
Tu asta mi-aduceai
Și ai putut să te oprești la crâșmă
S-asculți vioara orbului! O, Doamne!
Tu nici de tine însuți nu ești demn!
Mozart
Ce spui acum?
Salieri
O, cât e de
profund!
Pe cât de îndrăzneț, pe-atât de tandru!
Tu ești un zeu și nu știi chiar de-aceasta?
Eu, eu o știu.
Mozart
Sunt zeu?
Probabil. Dar
Divinității mele-i este foame.
Salieri
Vrei să luăm noi masa împreună
În crâșma ,,Leul auriu"?
Mozart
Da, bine,
Voi fi, dar mai întâi mă duc să-i spun
Nevestei mele ca să nu m-aștepte
La masă astăzi.
Pleacă
Salieri
Bine, te aștept...
Nu pot să mă opun eu soartei mele -
Am fost ales, la sigur, să-l opresc,
De altfel, am putea pieri cu toții,
Toți slujitorii muzicii deodată
Și nu doar eu cu gloria-mi din umbră.
Ce câștigăm de Mozart ar trăi
Și-ar cuceri o înălțime nouă?
Va ridica el arta oare? Nu -
Ea va cădea cu moartea sa odată.
El nu ne va lăsa moștenitori.
Ce poate el? Un înger pari să fii,
Ce ne-ai adus din paradis un cântec,
Spre a trezi o aprigă dorință
În noi, copiii lutului, și-apoi
Să te ridici în ceruri?.. Zboară! Zboară!..
Aici erai, otravă a Izorei.
De optsprezece ani te port cu mine.
De-atunci adesea viața mi-a părut
O rană; și adesea la o masă
C-un inamic naiv am stat de vorbă
Și niciodată de a mea ispită
Eu nu am ascultat. Eu am curaj,
Nu iert ușor ocara de-altădată
Și viața n-o iubesc... Dar am păstrat
Otrava, dacă chiar doream să mor.
De ce să mor? Credeam, c-al vieții dar
Cândva la mine totuși va veni.
Că poate inspirația va fi
Și voi crea ceva solemn și mare
Sau poate noul Haydn va crea
Ceva măreț - iar eu voi savura.
Eu împărțeam ospățul cu dușmanul...
Credeam: dar poate și mai rău dușman
În cale-ar apărea? O supărare
De-ar fi trimisă dincolo de sus,
Atunci te voi deschide. Și dreptate
Eu am avut și iată am găsit
Dușmanul meu de moarte. Noul Haydn
Mi-a dat și inspirație și zel.
Sosit-a ceasul. Ultimul ei dar,
Coboară-n cupa vechiului prieten.
SCENA II
O cameră specială cu pian în cârciumă.
Mozart și Salieri
stau la masă.
Salieri
De ce ești azi îngândurat?
Mozart
Eu? Nu!
Salieri
Ceva acum te indispune, Mozart?
Doar prânzul e gustos și vinu-i bun,
Tu taci și te-ncruntezi. De ce?
Mozart
Păi, sincer,
Mă-ngrijorează Requiemul.
Salieri
Cum?
Compui un Requiem? De când? Hai, spune!
Mozart
De săptămâni vreo trei... Dar foarte straniu
Am început să-l scriu. Știi?
Salieri
Nu.
Mozart
Ascultă:
Vreo lună-n urmă am venit acasă
Târziu. Dar cineva mă căuta.
De ce și pentru ce - eu singur nu știu.
Mă întrebam eu - cine oare-a fost?
Și ce să aibă el cu mine? Ziua
Veni din nou și iar nu m-a găsit.
A treia zi cu fiul mă jucam
Eu pe podea. Atunci am fost strigat;
Ieșit-am. Omul îmbrăcat în negru
Mă salută, apoi mi-a comandat
Un Requiem, apoi s-a dus... Deodată
M-am apucat să scriu. De-atuncea omul
Cel îmbrăcat în negru n-a venit.
Dar nu mă întristează. Chiar de-i gata,
Eu simt că mi-este greu să mă despart
De-a mea lucrare... Între timp eu...
Salieri
Ce?
Mozart
Mărturisesc eu cu rușine...
Salieri
Spune!
Mozart
Eu simt că nu mă lasă-n pace el,
Bărbatu-n haine negre. După mine
El merge ca o umbră. Chiar și-acum
Simt că al treilea la masă stă
Cu noi.
Salieri
Hai lasă! Ce-i cu-această teamă?
Copilării, nu alta! Beaumarchais
Mi-a spus cândva: ,,Auzi, Salieri, frate,
De gânduri negre-n minte ți-or veni,
Să torni șampania-n pahar din sticlă
Sau despre Figaro să recitești”.
Mozart
Da, Beaumarchais ți-a fost un bun prieten,
,,Tarare” e scris de tine pentru el –
Îmi place mult și are un fragment:
Îl fredonez în clipe fericite –
Îl fredonez în clipe fericite –
La, la, la, la... E-adevărat, Salieri,
Că Beaumarchais a otrăvit un om?
Salieri
Știi, nu prea cred... Era nepotrivit
De-așa o meserie.
Mozart
E un geniu,
Asemeni nouă. Dar o mare crimă
C-un geniu nu prea merge mână-n-mână.
Salieri
Chiar asta crezi?
Pune otrava în
paharul lui Mozart
Cinstește!
Mozart
Azi cinstesc
În sănătatea ta, prieten bun.
Și firul între Mozart și Salieri
Să nu se rupă-n veci de veci!
Bea
Salieri
Ia
stai!
Acuma... fără mine... ai băut?
Mozart
Ajunge pe-astăzi...
Aruncă șervetul pe masă
Requiem, Salieri,
Îți voi cânta.
Cântă
Plângi oare?
Salieri
Sunt doar lacrimi,
Și eu le vărs că pentru-ntâia oară.
De parc-o datorie-am împlinit,
Sau parcă-mi decupase un cuțit
Durerea. Frate Mozart, sunt doar lacrimi...
Nu le-observa... Continuă, mai vreau
Să savurez din sunetele tale.
Mozart
De armonia ar putea s-o simtă
Toți ca și tine! Nu ar exista
Nici lume-atunci și nimeni n-ar avea
Azi grijă de nevoia cea trupească,
Oricine-ar fi atunci cuprins de artă.
Suntem puținii norocoși în lume,
Ce zi de zi chiar ne putem permite
Să construim frumosul, lenevind...
Așa-i? Dar nu prea bine azi mă simt –
Și cred că voi pleca acum să dorm.
Adio...
Salieri
Cele bune!
(Singur)
Ai să-adormi
Pe veci tu, Mozart!.. Oare chiar avea
Dreptate? Oare nu-s un geniu? Crima
Exclude geniul, așa? Nu cred eu!
Dar Buonarotti? Sau e o poveste,
Iar cel ce construise Vaticanul -
N-a fost el ucigaș cândva... vreodată?
Комментариев нет:
Отправить комментарий