Mihail Lermontov
O moarte de Poet
Îngenunchez eu, maiestate,
Azi cu un singur scop:
Nu răzbunare cer, ci doar dreptate –
Pedeapsa după meritele lui
Ar dovedi asprimea judecății
Și drept povață sigur ar servi.
Poet... Profet... Și astăzi moare,
De falși prieteni umilit!
N-a dus la capăt răzbunarea,
Şi chipul mândru i-a pierit!
El nu a suportat rușinea
A loviturii dinadins:
S-a pus la luptă cu mulțimea
De unul singur...și-i ucis!
Ucis!.. De ce acuma plângeți,
Și pentru ce îl lăudați?
Și adevărul îl respingeți?
Sunteți la fel de vinovați!
L-ați prigonit în timpul vieții,
Batjocorind frumosu-i har.
Nu pot trăi acum profeții,
Vor arde lângă-al său altar.
Hai, veseliți-vă!.. el murise,
Să-nvingă chinul nu putea.
Cununa lui se ofilise,
S-a stins a geniului stea...
Și ucigașul fără teamă
L-a împușcat... salvare nu-i:
Lin bate inima-i și arma
N-a tremurat în mâna lui.
Scofală mare!.. de departe,
Ca mii de alți străini, ce fug,
Râvnind carieră și belșug,
Venise după voia soartei...
Râzând, deschis disprețuia
Esența țării noastre dragă,
El slava o credea drept șagă,
El n-a putut să înțeleagă,
La ce păcat el se gândea.
E mort și n-o să mai revină,
Ca-acel poet cu fruntea sa senină,
De pana lui ce-a fost descris
Cu măiestrie gingașă, divină.
Asemeni lui ai
fost mișelește ucis.
De ce ai refuzat o viață-armonioasă,
Ducând cu totul alta, ce e periculoasă,
Acolo, unde liber n-ai șanse să rămâi?
De ce te murdăreai, vorbind cu cei nevrednici?
De ce îi ascultai pe cei mai mari nemernici?
Ca mai apoi uitat de toți să fii?
Și spinii cu venin din noua lui cunună
Din ceas în ceas mai rău îl otrăveau.
Voiau dușmanii să-i-o pună,
Ei numai moarte îi doreau.
Rușinea lui era cu tot mai agravată
De bârfe crude ce afară răsunau...
Și poezia e neterminată,
Și n-a putut femeia iubită răzbuna...
Tăcu privighetorii glasul,
De data asta pentru veci.
Pustie, neagră-i este casa
Și buzele-i sunt albi și reci...
_
Hai, veseliți-vă deocamdată,
Urmașii celor, ce erau mișei,
Voi ați mințit, sunt sigur, nu o dată,
În ochii celor buni fiind călăi.
Voi, cei aleși, v-ați adunat grămadă
Ca libertatea s-o înăbușiți,
Și nu vă temeți azi de judecată,
Judecătorii tac, când sunt plătiți.
Dar știu - există și o altă judecată
E la sfârșit de drum,
Nu vede banii niciodată,
Cunoaște ce și când vei face tu și cum.
Atunci zădarnic veți cerși a lui iertare
Cu slabul glas lingușitor:
Veți fi curând uitați. El loc și timp nu are,
POETUL E NEMURITOR!
Комментариев нет:
Отправить комментарий