Robert Rojdestvenski
BALADA DESPRE CULORI
Fiul ei era roșcat și
semăna
Cu o coaptă
portocală-n fulgi de nea.
Mama lui credea că e
cel mai frumos:
„Mândrul soare tatăl
fiului mi-a fost!”
Alt băiat chiar
negru-negru s-a născut,
Parcă lemnul ce a ars
demult-demult...
Maică-sa râdea
deschis la întrebări:
„Negru prea a fost
amurgu-acelei seri!”
Într-o zi de vară-a
celui groaznic an
Nenorocul a bătut în
al lor geam!
Mama lor pierdea
comoara fără preț,
Căci războiul i-a
luat cei doi băieți...
Amândoi bărbați în luptă-au
înfruntat
Fumul negru dar și
focul cel roșcat,
Multă iarbă au văzut
de-un verde dur,
Și-n spitale-au stat
pe unde totu-i sur...
Fiecare din cei doi
băieți lupta
Pân-la urmă, însă
maica-i aștepta...
Acceptă femeia soarta
ei smerit -
Nicio notă despre
moarte n-a primit.
În sfârșit avu ea
parte de noroc,
De mai mult decât
trei sate la un loc -
Biata mamă îi vedea
pe ambii frați:
S-au întors acasă
vii, nevătămați!
Au venit în satul lor
ai mamei fii -
Plin e pieptul de
medalii aurii...
Unul după celălalt în
casă au intrat.
Sănătoși sunt - ce
mai e de așteptat?
Vinul verde e servit într-adevăr!
Și-au schimbat
culoarea firele de păr:
Părul e ca moartea
alb la amândoi,
Au adus culoarea albă
din război.
Слишком много белой краски у войны... Спасибо за чистую, светлую, святую память о страшном военном времени.
ОтветитьУдалить