Alexandr Pușkin
Evghenii Oneghin (capitolul VIII, strofele XLII-XLVII)
XLII
Nu-i spune ea acum să plece,
Dar ochii nu și-a aplecat.
Nu se opune - mâna-i rece
El o sărută ne-ncetat.
La ce acuma se gândește?
Ceva timp nimeni nu vorbește
Și în sfârșit ea a rostit:
-Ajunge. Iată, a sosit
Și clipa-n care nu se minte.
Oneghin, sper că n-ați uitat
Cum în gărdină ne-am plimbat;
Atent și cu luare-aminte
V-am ascultat povața eu?
Și cred că azi e rândul meu.
XLIII
Eram atunci eu mai frumoasă,
Mai tânără... Și v-am iubit.
În inima misterioasă,
Vă rog să-mi spuneți, ce-am găsit?
Ce mi-ați răspuns atuncea oare?
Iubirea unei visătoare
Vi se ivea de zeci de ori.
Și azi prin mine trec fiori,
De îmi aduc aminte bine
Acea privire, vorbă, glas...
Dar în acel amarnic ceas
Ați procedat cum se cuvine.
Ați fost corect, mărturisesc
Și astăzi chiar vă
mulțumesc.
XLIV
Atunci, departe de elită,
În liniște, nu v-am plăcut...
Cu ce sunt mai deosebită,
De mă râvniți atât de mult
Anume de această dată?
De-aceea oare că-s bogată
Sau poate pentru c-al meu soț
E-un general, stimat de toți,
Îl știe curtea-mpărătească
Și eu încep să intru-n ea?
De-aceea că rușinea mea
Pe toți i-ar face să bârfească,
Și-orice cuvânt de dânșii spus
Respect dorit v-ar fi adus?
XLV
Plâng... Dacă despre biata fată
Aminte v-ați adus cândva,
Aș vrea să știți că niciodată
Acea-ntâlnire n-aș schimba
Pe lacrimi și pe scrisorele...
Priveați la visurile mele
Ca la năzbâtii de copil,
Atunci eu arătam umil.
Dar milă vă era de mine,
Mi-ați spus că nu-s pe-al vostru plac.
De ce de dragul unui fleac
Să-nduri asemenea rușine?
Să fii un rob, cum mulții sunt,
Al unui sentiment mărunt?
XLVI
Acum vedeți că sunt bogată
Dar are bogăția rost?
Aș vrea să mă întorc odată
Acolo unde am mai fost.
Aș arunca eu în uitare
Luxoasa asta-nfățișare
Mi-aș reîncepe viața mea
Cea liniștită. Totu-aș da
Să pot veni-n acea grădină
Unde cândva V-am
cunoscut,
Să pot citi la fel de mult
Sub bolta să admir senină
Cu dragostea de copilaș
Al bonei ultimul locaș.
XLVII
A fost aproape fericirea,
Dar este totul hotărât!
Nu pot eu să-ți ofer iubirea.
Deja eu m-am căsătorit.
De maică-mea am fost rugată,
Credeam că sunt de toți uitată
Și nu-mi păsa. Eu m-am convins
C-așa-i mai bine și-am decis!
Te rog eu: de ți-s dragă ție,
Să uiți de mine. Nu mai sânt.
Te mai iubesc - de ce să mint? -
Dar sunt a altuia soție!
Poți să rămâi, să plângi, să pleci -
Eu nu-l voi înșela în veci!
Комментариев нет:
Отправить комментарий