Învățăm a fi oameni frumoși și harnici de la Măria Sa Natura, de la privighetoare și albină

 Învățăm a fi oameni frumoși și harnici de la
Măria Sa Natura, de la privighetoare și albină

Rareori ne-ntrebăm: ,,Pentru ce m-am născut?

Și în tot acest timp ce folos am adus?”

Viața este o clipă… Și alte căi nu-s...

Doar regretul rămâne: ,,De ce n-am făcut?

O, de ce nu vedeam eu reale valori?”

Permanent ne gonim după aur și bani...  

Nu băgăm noi de seamă – suntem muritori...

Nu ar fi un păcat să zvârlim bunii ani

Pentru-un fleac? Dar natura... Ea va fi, a fost, este

Prosălvită, cântată de asemeni poeți

Ca Brătescu-Voinești, Romanciuc, Eminescu...

Și ea are virtute, ce voi nu aveți...

Spre regret, nici chiar eu nu le am... De exemplu,

Pentru unii ea este un loc de gunoi,

Pentru alții – un loc de a duce război...

Pentru oameni de artă natura-i un templu.

Ea din plin ne oferă... Însă noi doar luăm;

Noi furăm, nimicim – nu-i întoarcem nimica...

Oare nu-i mai frumos de la ea să-nvățăm?

Să luăm viața lentă noi de la  furnică.

Uneori mă întreb: pentru ce ne grăbim?

Ce s-obținem noi vrem prin asemenea grabă?

Noi fugim și fugim... iară când ne oprim –

Anii vieții s-au scurs... Iar efortul... degeaba!

 De la privighetoare eu aș învăța

Mai profund să-nțeleg, ce înseamnă Arta...

Iar albina în zori cred că-mi va arăta

O familie strânsă, ce n-o rupe nici moartea...

Lumea poate să nu fie bună oricând,

Poate fi ea și crudă, uneori – foarte dură...

Însă cum să urăsc eu meleagul meu sfânt?!
N-aș putea să n-ador eu această Natură!

Sunt o fire romantică. Primăvara ador,

Și îmi place să strâng viorele...

Să-aud foșnetul frunzei, doina cea de izvor –

În aceasta constă și valorile mele...

După geam chiar acum cântă o păsărică...

Vântul de primăvară mă mângâie lin

Pe obraz... Este cald... Știu că pentru nimica

N-aș schimba eu în lume acest neam și destin...

De-aș avea eu o șansă să mă nasc încă-o dată;

De-ar grăi Cel-de-Sus: ,,Soarta tu o alegi!’’

Jur, că n-aș prefera eu o țară bogată

Ca să-mi fie o patrie… Codrii cei verzi,

Nistrul nemărginit, Prutul, via cea deasă

Și pământul cel cald, vechi pământ strămoșesc,

Rădăcinile mele – aceasta mi-i casa!

Ca pe ochii din cap, foarte mult o iubesc!