Sentimentul
iubirii ne amintește că sântem oameni,
ne
oferă nouă, adolescenților, șansa de a ne construi
armonios
personalitatea și de a trăi viața frumos.
Iubirea este una, ba chiar mai multe
flori,
Ce te învăluie-n năframă de miresme...
Adesea te întrebi, dar ce ar fi mai
lesne –
Să o alinți sau pentru Ea să mori?
Iubirea e o dată pe pământ
Să se repete e cu neputință!
Ce mi-i lehamite de tineri, când,
Acoperindu-se cu sentimentul sfânt,
Vor doar să-și satisfacă-a sa dorință
(Nu cred că e nevoie să clarific,
Sau să explic ceva, să exemplific)!
Iubirea este poezia însăși,
Și e adevărat și lucrul invers:
Fără de dragoste noi nu am scrie
Un vers, nemaivorbind de poezie!
Manole nu-ncălcase legământul,
Dar când venea ea, Îl ruga pe Sfântul
Isus să facă vânt să se pornească,
Măcar cumva pe ea s-o izbăvească.
Și Slavici ne vorbește de iubire;
Dorindu-i Pădurencii fericire,
Îi zise Iorgovan pe patul său de moarte,
De-ar fi fost viu, s-ar da el la o
parte,
Ca fericită cu Șofron să fie...
Vieru, Romanciuc și Eminescu,
Matchovschi, Vatamanu și Stănescu...
Să îi numești o veșnicie poți,
Nu i-aș putea enumera pe toți...
Dar cred că este clar de când făcută-i
lumea:
Iubirea e a vieții noastre culmea.
Mântuitoru-n lume a venit,
A botezat, a propovăduit
Și mai apoi pe cruce a murit...
Și toate faptele ce-a săvârșit,
Și Slova Lui, Cuvântu-acela sfânt
Sunt din iubire față de pământ.
Eu cred că doar iubirea ne ajută
Să nu înnebunim în lumea mută,
Când sfintele trecutului valori
S-au risipit de slavă, bani, de glorie...
Uităm părinții, însă au nevoie
De-a noastră înțelegere și sfat.
Să nu ne pierdem ca în mușuroaie
Un har deosebit avem. Ni-i dat
Să lumineze-n drum spre Mântuire.
Credința și Speranța sunt cu noi,
Dar ne călăuzește-n vis Iubirea,
Și dacă ai prilej de poticnire,
Să știi: închisă-i calea înapoi!
Iubirea de războiuri ne păzește.
Și cântă inima și se-ncălzește,
Din suflet când iubești, când ești
iubit!
Un lucru îți doresc: FII FERICIT!
