четверг, 18 октября 2018 г.

Александр Сергеевич Пушкин: "К Чаадаеву" (перевод на румынский язык)


Aleksandr Pușkin

Către Ceaadaev


Iubirea, gloria, speranța
S-au dovedit a fi un joc...
Azi ne călăuzește-n viață
O altă flacără, alt foc.

Când plânge patria sub jugul
Acelora, cui ne-nchinăm,
Cu nerăbdare ascultăm
A țării noastre scumpe rugă...

Și sfânta clipă de-izbăvire
E așteptată azi smerit −
Doar astfel un îndrăgostit
Așteaptă noua întâlnire.

Cât libertatea e în grai
Și sufletul e plin de-onoare,
Vom proslăvi al nostru plai,
Aceea vindecând, ce-l doare!

Sunt sigur că din vremuri reci
(O știu, prietene și frate)
Rusia după ani întregi
Se va trezi în libertate.
Atunci vom dăinui pe veci!

вторник, 18 сентября 2018 г.

Sentimentul iubirii ne amintește că sântem oameni, ne oferă nouă, adolescenților, șansa de a ne construi armonios personalitatea și de a trăi viața frumos


Sentimentul iubirii ne amintește că sântem oameni,
ne oferă nouă, adolescenților, șansa de a ne construi
armonios personalitatea și de a trăi viața frumos.

Iubirea este una, ba chiar mai multe flori,
Ce te învăluie-n năframă de miresme...
Adesea te întrebi, dar ce ar fi mai lesne –
Să o alinți sau pentru Ea să mori?

Iubirea e o dată pe pământ
Să se repete e cu neputință!
Ce mi-i lehamite de tineri, când,
Acoperindu-se cu sentimentul sfânt,
Vor doar să-și satisfacă-a sa dorință
(Nu cred că e nevoie să clarific,
Sau să explic ceva, să exemplific)!

Iubirea este poezia însăși,
Și e adevărat și lucrul invers:
Fără de dragoste noi nu am scrie
Un vers, nemaivorbind de poezie!

Manole nu-ncălcase legământul,
Dar când venea ea, Îl ruga pe Sfântul
Isus să facă vânt să se pornească,
Măcar cumva pe ea s-o izbăvească.

Și Slavici ne vorbește de iubire;
Dorindu-i Pădurencii fericire,
Îi zise Iorgovan pe patul său de moarte,
De-ar fi fost viu, s-ar da el la o parte,
Ca fericită cu Șofron să fie...

Vieru, Romanciuc și Eminescu,
Matchovschi, Vatamanu și Stănescu...
Să îi numești o veșnicie poți,
Nu i-aș putea enumera pe toți...
Dar cred că este clar de când făcută-i lumea:
Iubirea e a vieții noastre culmea.

Mântuitoru-n lume a venit,
A botezat, a propovăduit
Și mai apoi pe cruce a murit...
Și toate faptele ce-a săvârșit,
Și Slova Lui, Cuvântu-acela sfânt
Sunt din iubire față de pământ.

Eu cred că doar iubirea ne ajută
Să nu înnebunim în lumea mută,
Când sfintele trecutului valori
S-au risipit de slavă, bani, de glorie...

Uităm părinții, însă au nevoie
De-a noastră înțelegere și sfat.
Să nu ne pierdem ca în mușuroaie
Un har deosebit avem. Ni-i dat
Să lumineze-n drum spre Mântuire.
Credința și Speranța sunt cu noi,
Dar ne călăuzește-n vis Iubirea,
Și dacă ai prilej de poticnire,
Să știi: închisă-i calea înapoi!

Iubirea de războiuri ne păzește.
Și cântă inima și se-ncălzește,
Din suflet când iubești, când ești iubit!
Un lucru îți doresc: FII FERICIT!

понедельник, 17 сентября 2018 г.

Владимир Зиновьев: "Не женщины придумали войну" (перевод на румынский язык)

Vladimir Zinoviev
Nu fetele au vrut acest război


Când arde mama-țară lângă noi,
Bărbaților, voi singuri nu sunteți -
Nu fetele au vrut acel război,
Dar sunt la greu alături de băieți.
Povara de pe umeri de soldat
Au reușit s-o scoată cât de cât,
Luat-au arma-n mâini și au luptat
Și pentru țară viața și-au jertfit.

REFREN:
Nu pentru luptă v-ați născut
Voi, mame și soții.
Mai greu vă e de mii și mii de ori.
Tot mai puțini în viață sunt, ce știu, cum e să fii
O fată… o mireasă… și să mori.

Ninsorile, grenadele și ploi…
Și părul castaniu tot înălbea.
Dar nu fugeau femeile-napoi,
Pe când pământul lângă ele-ardea.
La casă, la iubire se gândeau,
La soț și la copiii fericiți…
Dar visurile lor se spulberau,
Când îi scoteau din foc pe cei răniți.

Și câte fete n-au mai revenit,
Dar noi din veci nu vom uita de voi…
Femeia lângă râu a-ncremenit,
Ca un simbol al mamei în război.
Când Patria se bucură cu noi
Bărbaților, voi singuri nu sunteți
Nu fetele au vrut acel război,
Sun fericite lângă-ai săi băieți.


воскресенье, 16 сентября 2018 г.

Învățăm a fi oameni frumoși și harnici de la Măria Sa Natura, de la privighetoare și albină

 Învățăm a fi oameni frumoși și harnici de la
Măria Sa Natura, de la privighetoare și albină



Rareori ne-ntrebăm: ,,Pentru ce m-am născut?
Și în tot acest timp ce folos am adus?
Viața este o clipă… Și alte căi nu-s...
Doar regretul rămâne: ,,De ce n-am făcut?

O, de ce nu vedeam eu reale valori?”
Permanent ne gonim după aur și bani...  
Nu băgăm noi de seamă – suntem muritori...
Nu ar fi un păcat să zvârlim bunii ani

Pentru-un fleac? Dar natura... Ea va fi, a fost, este
Prosălvită, cântată de asemeni poeți
Ca Brătescu-Voinești, Romanciuc, Eminescu...
Și ea are virtute, ce voi nu aveți...

Spre regret, nici chiar eu nu le am... De exemplu,
Pentru unii ea este un loc de gunoi,
Pentru alții – un loc de a duce război...
Pentru oameni de artă natura-i un templu.

Ea din plin ne oferă... Însă noi doar luăm;
Noi furăm, nimicim – nu-i întoarcem nimica...
Oare nu-i mai frumos de la ea să-nvățăm?
Să luăm viața lentă noi de la  furnică.

Uneori mă întreb: pentru ce ne grăbim?
Ce s-obținem noi vrem prin asemenea grabă?
Noi fugim și fugim... iară când ne oprim –
Anii vieții s-au scurs... Iar efortul... degeaba!

 De la privighetoare eu aș învăța
Mai profund să-nțeleg, ce înseamnă Arta...
Iar albina în zori cred că-mi va arăta
O familie strânsă, ce n-o rupe nici moartea...

Lumea poate să nu fie bună oricând,
Poate fi ea și crudă, uneori – foarte dură...
Însă cum să urăsc eu meleagul meu sfânt?!
N-aș putea să n-ador eu această Natură!

Sunt o fire romantică. Primăvara ador,
Și îmi place să strâng viorele...
Să-aud foșnetul frunzei, doina cea de izvor –
În aceasta constă și valorile mele...

După geam chiar acum cântă o păsărică...
Vântul de primăvară mă mângâie lin
Pe obraz... Este cald... Știu că pentru nimica
N-aș schimba eu în lume acest neam și destin...

De-aș avea eu o șansă să mă nasc încă-o dată;
De-ar grăi Cel-de-Sus: ,,Soarta tu o alegi!’’
Jur, că n-aș prefera eu o țară bogată
Ca să-mi fie o patrie… Codrii cei verzi,

Nistrul nemărginit, Prutul, via cea deasă
Și pământul cel cald, vechi pământ strămoșesc,
Rădăcinile mele – aceasta mi-i casa!
Ca pe ochii din cap, foarte mult o iubesc!

пятница, 14 сентября 2018 г.

Mi-a șoptit o frunză...

Mi-a șoptit o frunză...

-Ți-ai pus vreodată întrebarea –
O frunză mi-a șoptit –
Cam ce valoare viața are? –
Rămasem eu uimit:

-De unde știi tu, biată frunză,
Cât viața mi-ar costa?
-Știu, chiar de asta te amuză –
Atunci îmi spuse ea.

-Voi nu știți ce se-ntâmplă mâine,
Iar zilele se scurg,
Exemplu drept ia-mă pe mine:
Un an doar eu parcurg

Și cad în praf fără de milă
Căci totu-i trecător,
Și viața ta este fragilă,
Și tu ești muritor...

Tu nu știi – va veni năpasta?
Ori cât ai de trăit?
Doar când vei înțelege asta,
Vei fi tu fericit.                                                    
                             

понедельник, 7 мая 2018 г.

Вадим Владимирович Егоров: "Панамки" (перевод на румынский язык)


Vadim Egorov

Pălărioare...

Grădinița din câmpii
Are fiice, nepoțele...
Zeci de albe pălării -
Ciupercuțe și umbrele.
Sunt doar niște copilași,
Încă bolta e senină.
Pân-la râu sunt doar doi pași,
Pân-la iad - o săptămână.

Dar deja în Leningrad
Este foamete și moarte!
Grădinița a plecat
De război cât mai departe.
Orice mamă duce-un dor
După Anca sau Ilie,
Când dispare într-un nor
Cea mai scumpă pălărie...

Avionul cunoscut
Tot vaporul amenință -
Crucea neagră-a apărut
Lângă gingașe ființe!
A la guerre comme à la guerre!
Nimeni, nimeni nu mai scapă!
Dar arată ca-n infern
Pălăriile pe apă...

Nu putem admite noi
Ca din nou să se repete!
Crește-ar ei după război,
Ar avea băieți și fete...
Însă astăzi alți copii
Râd c-o voce sunătoare;
Norii albi și străvezii
Parcă-ar fi pălărioare...

среда, 7 февраля 2018 г.

Алла Николаевна Гольцева: "Уведите жену" (перевод на румынский язык)

Ala Golțeva

Duceți-o de-aici pe soție!



Pe zăpadă deja-ți curge sângele,
Ești rănit! Nu poți asta schimba.
Ai dureri, dar încearcă și-nvinge-le -
Lovitura urmează a ta!
Și acum în momentele groaznice
N-ai ce spune și nu poți să zici.
El repetă în chinuri năprasnice:
-Pe soție duceți-o de aici!

Ah, duceți-o de-aici pe soție!
Iar acum aș dori să-mi jurați -
De se-nchid ochii mei pe vecie,
Pe ai mei copilași nu-i lăsați!

Nu mai zboară în vântul cald pletele-i,
Fruntea lui pentru veci a pălit.
În zadar îl așteaptă prietenii
Chiar și punciu-n pocal s-a răcit
Profeția acea enigmatică
S-a-mplinit după cum și scria
Însă văduva e singuratică,
Nu vă iartă nici Domnul, nici ea...

Ah, duceți-o de-aici pe soție!
Iar acum aș dori să-mi jurați -
De se-nchid ochii mei pe vecie,
Pe ai mei copilași nu-i lăsați!

Viscolește azi lângă biserică -
El pe ultimul drum e condus...
Te-nconjoară al străzii-ntunericul -
Straie negre Rusia și-a pus.
L-ai ucis și în rând ești cu famenii,
Ești un blond, un străin, un frumos,
Însă tu ești un om ca toți oamenii -
Doar un EL în Rusia a fost. 

Николай Алексеевич Некрасов: "Русские женщины" ("Княгиня Трубецкая") (отрывок) (перевод на румынский язык)

  Nikolai Nekrasov DOAMNELE RUSIEI CNEAGHINA TRUBEȚKAIA (fragment) CNEAGHINA   (intră în casa de la stație) La Nercinsk plec eu! Înhămați!...