среда, 13 мая 2020 г.

Владимир Гаврилович Харитонов: "День Победы" (перевод на румынский язык)

Vladimir Haritonov
ZIUA BIRUINȚEI


Biruință – viitor îndepărtat,
Parcă flacăra în scrum s-a preschimbat...
Biruință... drumuri grele am trecut,
Visul mult dorit în inimi l-am avut...

Ziua Biruinței,
După ani de foc,
Sărbătoare, fericire și noroc.
Bucurie dar și lacrimi la mijloc.
Biruință! Biruință! Biruință!

Zi și noapte – la turnare de oțel,
Plaiul nostru ochii n-a închis nici el!
Zi și noapte am muncit și ne-am bătut,
Visul mult dorit în inimi l-am avut...

Ziua Biruinței,
După ani de foc,
Sărbătoare, fericire și noroc.
Bucurie dar și lacrimi la mijloc.
Biruință! Biruință! Biruință!

Dragă mamă, tare-aș vrea să te cuprind,
Să alerg desculț pe-al Patriei pământ.
Noi o parte din Europa am trecut,
Visul mult dorit în inimi l-am avut...

Ziua Biruinței,
După ani de foc,
Sărbătoare, fericire și noroc.
Bucurie dar și lacrimi la mijloc.
Biruință! Biruință! Biruință!

пятница, 8 мая 2020 г.

Игорь Давыдович Шаферан: "Если б не было войны" (перевод на румынский язык)



Eu te pierdusem până la-ntâlnire;
În vise am rămas pe veci în doi...
Dar oare am trăi în despărțire,
Iubite, dacă n-ar fi fost război?

Pe tâmplele-mi încet se lasă bruma
Dar nu e vina vreunui dintre noi...
Am fi un cuplu splendid împreună,
Iubite, dacă n-ar fi fost război!

Tu mâna o întinzi din bezna goală
Și iar mă chemi din  lumea cea de-apoi...
Nepoții noștri-ar merge azi la școală,
Iubite, dacă n-ar fi fost război!

Deja în poarta mea nu bate nimeni,
Și asurzesc de liniște în toi.
Mai tânără aș fi eu decât tine,
Iubite, dacă n-ar fi fost război!

четверг, 7 мая 2020 г.

Роберт Иванович Рождественский: "Баллада о красках" (перевод на румынский язык)

Robert Rojdestvenski

BALADA DESPRE CULORI


Fiul ei era roșcat și semăna
Cu o coaptă portocală-n fulgi de nea.
Mama lui credea că e cel mai frumos:
„Mândrul soare tatăl fiului mi-a fost!”
Alt băiat chiar negru-negru s-a născut,
Parcă lemnul ce a ars demult-demult...
Maică-sa râdea deschis la întrebări:
„Negru prea a fost amurgu-acelei seri!”

Într-o zi de vară-a celui groaznic an
Nenorocul a bătut în al lor geam!
Mama lor pierdea comoara fără preț,
Căci războiul i-a luat cei doi băieți...
Amândoi bărbați în luptă-au înfruntat
Fumul negru dar și focul cel roșcat,
Multă iarbă au văzut de-un verde dur,
Și-n spitale-au stat pe unde totu-i sur...

Fiecare din cei doi băieți lupta
Pân-la urmă, însă maica-i aștepta...
Acceptă femeia soarta ei smerit -
Nicio notă despre moarte n-a primit.
În sfârșit avu ea parte de noroc,
De mai mult decât trei sate la un loc -
Biata mamă îi vedea pe ambii frați:
S-au întors acasă vii, nevătămați!

Au venit în satul lor ai mamei fii -
Plin e pieptul de medalii aurii...
Unul după celălalt în casă au intrat.
Sănătoși sunt - ce mai e de așteptat?
Vinul verde e servit într-adevăr!
Și-au schimbat culoarea firele de păr:
Părul e ca moartea alb la amândoi,
Au adus culoarea albă din război.

воскресенье, 12 апреля 2020 г.

Юлия Владимировна Друнина: "Зинка" (перевод на румынский язык)

Iulia Drunina

Zinca


Ne-am culcat sub un brad înalt noi,
Dimineața doar așteptând.
Ne-nvelim și deja mai cald e
Pe acest înghețat pământ...

„Iulica, știi, nu suport durerea,
Dar nu-mi pasă acum de ea.
Undeva sunt în floare merii
Și trăiește măicuța mea.
 Ai prieteni, ești norocoasă,
Mama-mi e suflețelul drag...
Și miroase a fum în casă,
Primăvara pășește-n prag.

Mama crede că orice floare
Chiar pe mine m-ar aștepta
Iulica, știi, nu suport de doare,
Dar acum parcă n-ar conta”.

Ne-ncălzeam să ne fie bine,
Dar aud: „Porniți!” în câmpii...
Un soldat mergea lângă mine
Cu cosițele aurii.

O, ce zile erau amare!
Și deodată a nimerit
Lângă Orșa-n înconjurare
Batalionul nostru rărit.
Zinca în atac, înainte
Mă-ndemna să merg după ea
Și mergeam pe pământ fierbinte
Chiar de moartea mă cuprindea
Nu am vrut să fim decorate
Noi post-mortem, dar încă vii!
Dar de ce sunt însângerate
Și cosițele aurii?
O-nveleam cu inima frântă
Și cu dinți-ncleștați. Auzeam
Cum străinele vânturi cântă
De grădini în care creșteam.

Zinca, știi, nu suport durerea,
Dar nu-mi pasă acum de ea.
Undeva sunt în floare merii
Și trăiește măicuța ta.
 Un iubit am – sunt norocoasă,
Tu-i erai suflețelul drag
Și miroase a fum în casă,
Primăvara pășește-n prag.

La icoană o lumânare
Pus-au mâinile-i bătrânești.
Mă întreb: cum să-i scriu eu oare
Să-nțeleagă că nu mai ești?




пятница, 13 марта 2020 г.

Муса Джалиль: "Варварство" (перевод на румынский язык)

Musa Djalil

BARBARIA


Ei au adus copii și mici și mari,
I-au pus să sape-o groapă. Într-o parte
Stăteau, o grămăjoară de barbari,
Râdeau – un râset ce înseamnă moarte.

Pe marginea prăpăstiei stăteau
În rând copiii, mamele... Tăceau...
Veni un ofițer și, mulțumit de soartă,
Privi la osândiți... Iar ploaia se vărsa
De-n pădurice răsuna
Și în câmpii întunecate.
Iar norii pe pământ ajung îndată,
De parcă nu s-ar îmblânzi...

Nu voi uita nicicând această zi!
Voi ține minte azi și-o veșnicie
Că râurile-au plâns precum copiii
Și că gemea pământul, suferind!

Cu ochii mei eu observat-am:
Un soare-ndurerat, spălat cu lacrimi,
Din nori o rază arătând,
I-a sărutat în cea din urmă dată
Pe-acei copii.
Pădurea fu cuprinsă de groaznice stihii,
Și-nnebunise. Frunza-nfuriată
Se mai-nvârtea în vânt... Se-ntuneca.

Am auzit cum un stejar cădea,
Pierit-au rădăcinile-i robuste...
Și fiece copil se speria,
Fugind la mama lui, ținându-se de fustă.

O-mpușcătură bruscă se-auzea,
Direct sub ochii
Unei femei, blestemul a pierit
Un biet copil, bolnav, slăbit
Și-ascunde căpușoru-n rochia
Femeii încă tinere. Stătea
Și groaza-ncet o cuprindea.
Să-și piardă mințile ea poate! 

Micuțul le-a-nțeles pe toate:
„Ascunde-mă, te rog! Nu vreau să fiu-mpușcat!”
E ca o frunză-acum, și tremură, și plânge.
Pe-acel ce sânge-i e din sânge,
Pe puiul ei cel drag încet l-a ridicat,

L-a strâns la inimă, în fața armei.
„Vreau, mami, să trăiesc! N-o face, mami!
Dă-mi drumul, vreau să fug! De ce aștepți?”

Să scape vrea din brațele-i băiatul!
Și vocea-i este speriată,
Ca un cuțit se-nfige-n al ei piept!

„Nu plânge, scumpul meu... E cea din urmă oară,
Și ești tu liber... Capul nu-l pleca!
De nu – acel călău de viu te va-ngropa!
Mai rabdă doar puțin! Și n-o să te mai doară!”

El ochii și-a închis. Și sângele-a roșit,
Pe gât curgând, precum o roșie ață
Se spulberă o viață și-încă-o viață.
O dragoste azi s-a sfârșit.

Un vânt răsună. Tună tare,
A plâns pământul cel îndurerat.
O, câte lacrimi și fierbinți, și-amare
Se varsă! Țară, câte-ai îndurat?

Văzut-ai lacrimi tu și grozăvie,
Și veșnic pentru noi ai înflorit,
Dar zi – măcar o dată ai simțit
Asemenea rușine, barbarie?

O, Patrie, dușmanii sunt aici,
Ridică adevărul ca pe-un drapel și-nvinge!
Să-l speli cu lacrimi tu, ce s-au schimbat în sânge,
Ca pe ai noștri inamici

Să-i nimicească fără milă
Pe-acei barbari, pe-acei mișei
Ce fac să sufere-o copilă,
Să moară mama ei...

среда, 15 января 2020 г.

Александр Трифонович Твардовский: "Отец и сын" (перевод на румынский язык)

Alexandr Tvardovski


UN FIU ȘI-UN TATĂ


Ar fi de vină poșta,
Că sufletu-i pe dos.
Credeau că nu-i în viață,
Dar iată s-a întors...

E viu eroul mândru,
Dar vede-acel soldat
În jur străini. „Dar unde-i
Soția-mi?” – a-ntrebat,

„Deși e greu războiul,
Nevasta te-aștepta;
Dar cu al tău prieten
A fost femeia ta”

„Păi unde-i? Aș dori eu
Să-i spun ca între noi...”
Vecinul îi răspunde:
„Căzuse în război.

Era prea grea povara -
Ea nu a rezistat:
De-atunci sărmanei mintea
I s-a întunecat”

De parcă toată forța
Plecă de la soldat.
Imediat în șoaptă
„Dar fiica-mi?” - a-ntrebat.

Dar n-au putut să mintă
Nici pentru a-l salva:
„De-o bombă omorâtă
A fost fetița ta!”

N-ai fi venit mai bine
La cât îți e de greu!
Din răsputeri întreabă
Încet: „Dar fiul meu?”

„E viu și te așteaptă!”
Stăteau îmbrățișați
Cei doi – un fiu și-un tată –
De parcă-ar fi doi frați

Sau doi amici de luptă,
Uitând de tot, de toți...
„Nu plânge! – strigă piciul –
Nu trebuie! Nu poți!”

A pus încet el capul
Pe-un umăr bărbătesc:
„Mă iei? Aș vrea cu tine
De-acuma să trăiesc”.

„Te iau, te iau, copile,
Cu mine vei pleca...
Acolo unde-i lupta
Va fi și casa ta”.

пятница, 18 января 2019 г.

Борис Леонидович Пастернак: "Гефсиманский сад" (перевод на румынский язык)

Boris Pasternak

Grădina Ghetsimani

Imagini pentru гефсиманский сад поцелуй иуды

Lumina astrelor mereu străine                                          
Cădea pe cotitura unei căi,
Ce-nconjura tot Dealul de Măsline,
Și-un râu Chedron mai jos curgea în văi.

Nu se mai văd poienile-nverzite,
Doar cerul plin de stele a rămas...
Măslinile-argintii și-ncărunțite
Voiau să facă-n aer doar un pas...

La capătu-i intrând într-o grădină,
Cei doisprezece-au fost de El lăsați.
I-a zis: „De jale inima Mi-i plină,
  rog acum cu Mine să vegheați!”

El a lăsat puterile divine
De parcă ar întoarce-un împrumut,
În clipe groaznice, ce-urmau să vină
Era un muritor − nimic mai mult.

O margine a vieții și a morții
Întregul cer nocturn atunci părea...
Tăcea și universu-n fața sorții;
Se pare că grădina doar trăia.

Privind în bezna neagră, pustiită,
Ce n-are început și nici sfârșit,
El se ruga de cupa Lui cumplită
De Tatăl Său să fie izbăvit.

Când se întoarse după rugăciune,
Văzuse El că somnul i-a răpit
Pe toți cei  mai apropiați din lume...
Deodată însă-n grabă i-a trezit,

Spunând: „Vă e sortit să fiți cu Mine,
Dar v-ați culcat ca niște somnoroși!
 Sculați-Vă! Fiul Omului în fine
Va fi luat de cei mai păcătoși!”

Și doar a zis - nu se știa de unde
Soldați, robi și tâlhari au apărut...
Pe-această gloată a condus-o-Iuda
Ducând și cel mai vicios sărut!

Nu poate Petru pedepsi mișelul -
L-a pedepsit pe altu-n al său drum.
Aude însă: „Numai cu oțelul
Nu faci nimic! Ascunde arma-acum!

Chiar crezi că Tatăl Meu n-ar fi în stare
Să-Mi cheme îngerii acum aici?
Eu aș putea să capăt o scăpare
Și-ar dispărea ai noștri inamici.

În cartea Mea de viața pământească
E scris și pentru ce în lume vin...
Azi las Scriptura să se-ndeplinească
Și se va-ndeplini oricum! Amin!

Tot curge timpul; dar înțelepciunea
Din pilde va pătrunde arzător
În suflete. Și pentru ea anume
În chinuri în mormânt am să cobor.

Da, voi muri. Voi învia odată...
Cum navele înot pe ape reci,
La fel la cea din urmă judecată
La Mine vor veni veci după veci!”

Николай Алексеевич Некрасов: "Русские женщины" ("Княгиня Трубецкая") (отрывок) (перевод на румынский язык)

  Nikolai Nekrasov DOAMNELE RUSIEI CNEAGHINA TRUBEȚKAIA (fragment) CNEAGHINA   (intră în casa de la stație) La Nercinsk plec eu! Înhămați!...